• manastirea dealu - istoricul
  • manastirea dealu - Radu Cel Mare
  • manastirea dealu - Sf. Nifon
  • manastirea dealu - primele tiparituri
  • manastirea dealu - necropola
  • manastirea dealu - Mihai Viteazul
  • manastirea dealu - arhitectura bisericii
  • manastirea dealu - mesterii
  • manastirea dealu - preluarea modelelor
  • manastirea dealu - paraclisul
  • manastirea dealu - viata actuala
  • manastirea dealu - program de slujbe
  • manastirea dealu - dealu in documente
  • manastirea dealu - alte marturii
  • manastirea dealu - literatura
  • manastirea dealu - incinta exterioara
  • manastirea dealu - incinta interioara
  • manastirea dealu - clopotnita
  • manastirea dealu - biserica mare
  • manastirea dealu - detalii sculpturale
  • manastirea dealu - paraclisul
  • manastirea dealu - viata manastirii
 

 

 

 

 



BISERICA MĂNĂSTIRII DEALU – MODEL AL CTITORIILOR URMĂTOARE


Ar trebui subliniat încă o dată faptul că arhitectura bisericii, deşi prezintă analogii cu monumentele similare din spaţiul bizantin, este o creaţie originală. În acest sens, planul cu pronaosul de o formă aparte, prezenţa şi modalitatea de dispunere a celor trei turle fac din Dealu un unicat. Atât prin program, cât şi prin compoziţia spaţială, biserica de aici “ne apare ca o creaţie autohtonă, fără echivalent nicăieri în alte arhitecturi ale epocii", aducând cu sine noutăţi structurale şi decorative ce nu aveau să fie trecute cu vederea în secolele următoare.

Operă de “remarcabilă frumuseţe şi originalitate, biserica Mănăstirii Dealu a inaugurat o nouă epocă în istoria arhitecturii din Ţara Românească, oferind principalele elemente pe baza cărora a fost elaborat aşa-zisul «vechi stil muntenesc»." După cum era şi firesc, cea mai influenţată biserică avea să fie ctitoria lui Neagoe Basarab de la Argeş, pe care Dealu a anticipat-o. Astfel, la Argeş întâlnim paramentul din piatră, soclul puternic profilat, brâul median, sculptura în piatră în tehnica méplat-ului dar şi sistemul de rezolvare al părţii superioare a intrării care este în formă de segment de cerc alcătuit din bolţari tăiaţi ondulat, potriviţi unii într-alţii şi cu alternanţa tonurilor, conform procedeului oriental.

Influenţele arhitecturii bisericii de la Dealu se vor manifesta major în două direcţii: una privitoare la preluarea structurii arhitecturale, cealaltă la decoraţia exterioară. De pildă, pronaosul bisericii Mănăstirii Cobia (1572) este structurat după cel de la Dealu. Planul precum şi sistemul cu cele trei turle vor fi reluate la Gorgota (1556), Tutana, ctitoria lui Mihnea-Vodă (1582), Gura Motrului, Clocociov, Brebu, precum şi în cazul altor monumente din secolele XVI-XVII.


Un caz demn de menţionat fiind cel al Bisericii Târgului (1654) ridicată de Udrişte Năsturel în Târgovişte, pe locul uneia mai vechi, de la jumătatea secolului XVI.


Atunci când au refăcut biserica episcopiei din Buzău, meşterii lui Matei Basarab au ţinut cont de înfăţişarea ei originală, astfel că ne putem da seama de faptul că, în această nouă ctitorie a sa, Radu cel Mare a reluat compoziţia planimetrică şi spaţială a celei de la Dealu.

Dar, în mod covârşitor, sistemul decorativ al faţadelor a fost elementul preluat de către majoritatea bisericilor. Prima de acest fel a fost biserica din Lopuşnia, întemeiată de Radu cel Mare în Craina şi din care nu a mai rămas decât o ruină, dar care permite totuşi perceperea faţadei – realizată din piatră, cu arcade oarbe şi rozete în partea superioară. Trebuie specificat faptul că, în afară de Argeş nu vom mai întâlni biserici din piatră făţuită în Ţara Românească. Abia în Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu, ambiţia şi orgoliul aveau să-l determine să ridice celebra Trei Ierahi din Iaşi, un unicat moldovenesc din piatră făţuită şi cu motive decorative sculptate, asemenea celor de la Dealu.

Dintre cele două ctitorii celebre ale începutului de secol XVI, Dealu şi Argeş, deşi cea de-a doua a uimit contemporanii iar unii au socotit-o a fi cea mai frumoasă ctitorie a Ţării Româneşti, ea nu avea să influenţeze în mod hotărâtor decoraţia faţadelor, ci doar dispoziţia planimetrică. În schimb, sistemul decorativ al paramentului, îndeosebi sistemul arcaturilor şi brâul de la Dealu, avea să constituie un nesecat izvor de inspiraţie. Deşi sistemul arcaturii a fost folosit prima dată la bisericile de la Cozia şi Cotmeana, cea care a dat tonul pentru generalizarea lor în întreaga arhitectură munteană (secolele XVI-XVIII) a fost ctitoria de la Dealu, aici fiind folosit pentru prima dată profilul decorativ numit ciubuc, şi care va deveni un element specific arhitecturii româneşti, realizat însă din cărămidă. Practic, sistemul arcaturilor va fi definitoriu pentru decoraţia bisericilor din Ţara Românească, el fiind preluat la majoritatea bisericilor indiferent de materialul din care era executat paramentul. Unele dintre ele au urmat mai îndeaproape sistemul de la Dealu, îndeosebi cele din veacul al XVI-lea, mai apropiat cronologic.

Astfel, decorul de la Bucovăţ (1572), socotită a fi un valoros exemplu de arhitectură în cărămidă, constituie elementul hotărâtor al constituirii “aşa numitului vechi stil muntenesc". Decorul constând din două registre de arcaturi despărţite de un brâu median, nu este altceva decât “o interpretare în cărămidă normală a modenaturii cu arcaturi din ciubuce din piatră de pe faţadele bisericii Mănăstirii Dealu. Experienţa făcută aici avea să rodească în deceniile următoare, Bucovăţul devenind, la rândul său, cap de serie pentru ornamentica faţadelor de cărămidă." Faţadele de la Tutana au interpretat în cărămidă ornamentica în piatră de la Dealu, Mărcuţa (1586-1587) a făcut un pas înainte în asimilarea plasticii monumentale respective, pentru ca, la Mihai Vodă, decoraţia faţadelor să derive direct din cea de la Dealu, adaptată firesc cărămizii. Astfel, se poate constata că “fazele intermediare ale adaptării decorului de la Dealu la posibilităţile de expresie ale cărămizii pot fi urmărite la Bucovăţ, Tutana şi Mărcuţa", perfect aplicate la Mihai-Vodă.

Un alt element original prezent la Dealu este brâul median. El a rămas o constantă decorativă a arhitecturii eclesiale a secolelor următoare, căpătând cu timpul chiar forma de funie răsucită. De altfel, la mai toate bisericile de lemn din întreaga ţară se remarcă brâul cu aspect de funie. Elementele devenite specifice decoraţiei Ţării Româneşti – rândurile de arcaturi, brâul median – aveau să fie preluate în 1584 la ctitoria lui Petru Şchiopu de la Galata, lângă Iaşi. În felul acesta avea să fie deschis un nou drum al influenţelor, într-un alt spaţiu românesc, cel moldovenesc.

Astfel că biserica de la Dealu a constituit “pentru multă vreme, un model deseori imitat şi interpretat de către constructori din Ţara Românească, oferind în special prin decoraţia sa un punct de sprijin pentru procesul de cristalizare a unui stil original care defineşte şcoala locală de arhitectură". Cu privire la ctitoria de la Dealu, ca şi cea de la Argeş, pe de o parte se poate spune că ele au înfricoşat prin unicitatea lor, rămânând un unicat. Într-adevăr, în ceea ce priveşte paramentul din piatră de talie, el nu este întâlnit decât la Dealu şi la Argeş, bisericile ulterioare preferând materialele tradiţionale – cărămida, ulterior tencuită integral – în combinaţii dintre cele mai diverse. Astfel că în spaţiul românesc doar ctitoria lui Vasile Lupu de la Trei Ierarhi se va putea lăuda cu un asemenea somptuos parament. Tocmai prin “caracterul de desăvârşire pe care-l prezintă şi prin cheltuiala considerabilă pe care o implică, cele două minunate biserici, şi în special cea de la Argeş, n-au putut fi repetate, n-au devenit normative în epoca imediat următoare, adică în veacul al XVI-lea, când se încheagă primul stil muntean, caracteristic Ţării Româneşti". Dar, pe de altă parte, ele au constituit mereu o provocare şi, din anumite considerente, se poate spune că Dealu şi Argeş constituie două tipuri perfecte, care devin modele din care derivă o serie de monumente.

În ceea ce priveşte motivele decorative din acest bogat repertoriu ornamental folosite aici, despre ele se poate spune că, “simplificate şi perfect adaptate tehnicilor felurite în care vor fi folosite... vor constitui izvorul principal de inspiraţie, grupurile de bază ale tematicii decorative (vegetale, florale şi mai ales geometrice), pe care le vom regăsi în argintărie, în broderie, în sculptura pietrelor funerare. Timp de mai bine de un veac, până în momentul în care barocul în formele sale diferite o va înlocui, decoraţia de la Dealu şi de la Argeş va furniza artiştilor munteni motive de inspiraţie." Ca atare, tehnica méplat-ului (a sculpturii puţin reliefate), preferinţa pentru entrelacsuri şi pentru geometrizarea ornamentelor vor rămâne definitorii pentru arta românească încă două secole.


© 2009. Manastirea Dealu, TARGOVISTE-DAMBOVITA. Proiect sustinut de IMAGINEWEB.RO