Printre monumentele de seamă ale patriei noastre, la loc de cinste se află şi biserica Mănăstirii Dealu – împreună cu întregul ansamblu arhitectural restaurat cu mai bine de cincizeci de ani în urmă. Ea îmbogăţeşte patrimoniul cultural românesc, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii domneşti, suferind puţine modificări de-a lungul timpului, deşi nu a fost cruţată de vremurile vitrege ce au afectat Ţara Românească.

Prima biserică datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pe locul ei domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a construit o prea măreaţă biserică din cărămidă placată cu piatră şi împodobită în chip deosebit.

Ea avea să fie luată ca exemplu de către urmaşul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci când a ridicat biserica episcopală din Curtea de Argeş. Numai că sobrietatea clasică a vocabularului decorativ întâlnit la Dealu avea să fie abandonată în favoarea unei încărcături de tip baroc – dar care a încântat în chip deosebit pe contemporanii lui Neagoe şi pe urmaşi deopotrivă.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care biserica Mănăstirii Dealu, comparativ cu cea a Mănăstirii Argeşului sau a altor ctitorii, s-a bucurat de mai puţină publicitate şi este mai puţin cunoscută. Dar, în toate studiile consacrate, este subliniată importanţa acestui locaş de rugăciune, puternic centru de artă şi de cultură, care a jucat un rol de seamă pe scena istoriei Ţării Româneşti, dovedindu-se demnă de atributul de ctitorie domnească.